Ericco Malatestas „Anarchie“ nun in rumänischer Sprache

Der grundlegende Text „Anarchie“ des italienischen Anarchisten Errico Malastesta wurde nun vollständig in die rumänische Sprache übersetzt. Auf dem Blog des Genossen Salpetru, der zuvor auch schon den Text „Über den Anarchismus“ von Nicolas Walter übersetzte und veröffentlichte, steht er zum Lesen und weiterverbreiten bereit.

Link: http://salpetru.wordpress.com/2010/10/21/anarhia-un-pamflet-de-errico-malatesta/

Anarhia: un pamflet – de Errico Malatesta

Anarhia este un cuvant care vine din greaca si semnifica, strict vorbind, “fara guvernamant”: starea oamenilor fara nicio autoritate constituita.

Inainte ca o astfel de organizare sa fi inceput sa fie considerata posibila si dezirabila de catre o intreaga clasa de ganditori, astfel incat sa fie luata ca obiectiv al unei miscari (care a devenit acum unul dintre cei mai importanti factori in strategia sociala moderna), cuvantul “anarhie” a fost folosit in mod universal in sensul de dezordine si confuzie si inca este adoptat in acest sens de catre ignoranti si de catre adversarii interesati in a deforma adevarul.

Nu vom intra in discutii filologice, pentru ca intrebarea care se pune nu este filologica ci istorica. Interpretarea comuna a cuvantului nu face sa fie inteleasa gresit adevarata sa interpretare etimologica dar deriva din ea cauzand prejudiciul ca guvernul ar trebui sa fie o necesitate a organizarii vietii sociale si ca, in consecinta, o societate fara guvern trebuie sa fie dominata de dezordine si sa oscileze intre dominatia necontrolata a unora si razbunarea oarba a altora.

Existenta acestei prejudecati si influenta sa asupra semnificatiei pe care publicul a dat-o cuvantului este usor de explicat.

Omul, ca toate fiintele, se adapteaza conditiilor in care traieste si transmite prin mostenire obiceiurile dobandite. Astfel, nacut si crescut in robie, fiind descendentul unui lung sir de sclavi, omul, cand a inceput sa gandeasca, a crezut ca sclavia a fost o conditie esentiala a vietii iar libertatea ii aparea ca fiind imposibila. In mod asemanator, muncitorul, fortat de secole sa depinda de bunavointa angajatorului sau pentru paine si obisnuit sa isi vada propria viata la dispozitia celor care poseda pamant si capital, a sfarsit in a creade ca ii este stapan acela care ii da sa manance si se intreaba in mod sincer cum ar fi posibil sa traiasca daca nu ar avea stapan?

In acelasi fel, un om ale carui membre au fost legate de la nastere si care nu a aflat niciodata cum sa mearga altfel decat schiopatand, poate atribui benzilor care il tin legat abilitatea de a se misca, in timp ce, din contra, ele ii diminuaza si paralizeaza energia musculara a membrelor sale.

Daca apoi adaugam la efectul normal al obiceiului pe care i l-a dat educatia primita de la stapan, preot, invatator, etc., care sunt toti interesati in a preda ca angajatorul si guvernul sunt necesari, daca ii adaugam pe judecator si politist sa ii forteze pe aceia care gandesc diferit – si care ar putea incerca sa isi propage opinia – sa pastreze tacerea, vom intelege cum prejudecata cu privire la utilitatea si necesitatea stapanilor si guvernelor a fost stabilita. Sa presupunem ca un doctor a prezentat o teorie completa, cu o mie de ilustratii abil inventate, pentru a-l convinge pe omul cu membrele legate, ca daca membrele sale ar fi eliberate nu ar mai putea umbla sau chiar trai. Omul si-ar apara furios legaturile si ar considera inamic al sau pe oricine ar incerca sa i le rupa.

Astfel, daca se crede ca guvernul este necesar si ca fara guvernare trebuie sa fie dezordine si confuzie, este normal si logic sa presupui ca anarhia, care semnifica absenta guvernarii, trebuie sa insemne de asemenea, absenta ordinii.

Acest fapt nu este fara precedent is istoria cuvintelor. In acele epoci si tari unde oamenii considerau guvernarea unui singur om (monarhia), necesara, cuvantul “republica” (care este, guvernarea celor multi) a fost folosit exact ca “anarhie”, pentru a implica dezordine si confuzie. Urme ale acestui inteles a cuvantului inca se gasesc in limbajul popular al aproape tuturor tarilor.

Cand aceasta opinie este schimbata si publicul este convins ca guvernul nu este necesar ci chiar extrem de nociv, cuvantul “anarhie”, tocmai pentru ca el semnifica “lipsa guvernarii”, va deveni egal cu a spune “ordine naturala, armonia nevoilor si intereselor tuturor, libertate completa cu solidaritate completa”.

Prin umrare, se inseala aceia care sustin ca anarhistii si-au ales prost numele, pentru ca este inteles in mod eronat de catre mase si conduce la o interpretare falsa. Eroarea nu deriva din cuvant ci dintr-o tarasenie. Dificultatea cu care anarhistii se intalnesc atunci cand isi raspandesc viziunile nu depinde de numele pe care si l-au dat, ci de faptul ca aceste conceptii ale lor lovesc, ca toate prejudecatile inveterate pe care oamenii le au in legatura cu functia guvernului sau “statului”, asa cum este el numit.

Inainte de a trece mai departe, ar fi bine sa explicam acest ultim cuvant (statul) care, in opinia noastra, este cauza reala a multor neintelegeri.

Anarhistii fac in general uz de acest cuvant, daca “stat” inseamna toata colectia de institutii: politica, legislativa, juridica, militara, financiara, etc., prin mijlocirea carora managementul propriilor lor stari, indrumarea conduitei personale si grija de a asigura propria lor siguranta sunt luate de la oameni si incredintate unor anumiti indivizi si acestia, fie prin uzurpare sau delegare, sunt investiti cu dreptul de a face legi peste toti si pentru toti si pentru a constrange publicul sa ii respecte, fac in acest scop uz de forta colectiva a comunitatii.

In acest caz, cuvantul “stat” inseamna “guvern”, sau, daca va place, este expresia abstracta a carei personificare este guvernul. Apoi, asemena expresii, precum “abolirea statului”, sau “societate fara stat”, se potrivesc perfect cu conceptia pe care anarhistii doresc sa o exprime, a distrugerii fiecarei institutii politice bazate pe autoritate si constituirea unei societati libere si egale, bazate pe armonia intereselor si contributia voluntara a tuturor la satisfacerea nevoilor sociale.

Totusi, cuvantul “stat” are multe alte intelesuri si printre acestea, unele care se preteaza la interpretari eronate, in mod particular cand este folosit printre oamenii a caror trista pozitie sociala nu le-a permis ragazul sa se obisnuiasca cu limbajul stiintific sau, mai rau, cand este adoptat in mod perfid de catre adversari care sunt interesati in a confunda sensurile sale sau nu doresc sa il intelega. Astfel, cuvantul “stat” este adesea folosit pentru a indica orice societate data sau adunare de fiinte umane, unite pe un teritoriu dat si care constituie ceea ce se numeste o “unitate sociala”, independent de modul in care membri acestui corp sunt grupati sau de relatiile existente intre ei. “Stat” este folosit de asemenea, pur si simplu ca sinonim pentru “societate”. Detinand aceste intelesuri ale cuvantului, adversarii nostri cred sau mai degraba pretind sa creada, ca anarhistii doresc sa aboleasca orice relatie sociala si toata munca colectiva si sa reduca omul la o conditie de izolare, care este, fata de existenta unui stat, mai rea decat salbaticia.

Prin “stat”, din nou, mai este inteleasa si doar administrarea suprema a unei tari, puterea centrala, ca distincta de puterea provinciala sau comunala si prin urmare altii gandesc ca anarhistii doresc doar o descentralizare teritoriala, lasand intact principiul guvernarii, confundand astfel anarhia cu guvernarea cantoanelor sau cu cea comunala.

In sfarsit, “stat” semnifica “starea, modul de viata, ordinea vietii sociale”, etc. si de aceea noi spunem, de exemplu, ca este necesar sa schimbam starea economica [statutul economic] a clasei muncitoare sau ca statutul anarhic este singurul fondat pe principiile solidaritatii si alte fraze similare. Asa ca, daca spunem intr-un alt sens ca dorim abolirea statului, putem parea in aparenta absurzi si contradictorii.

Din aceste motive, credem ca ar fi mai bine sa folosim expresia “abolirea statului” pe cat de putin posibil si sa o substituim cu o alta, mai clara si mai concreta – “abolirea guvernului”.

Aceasta din urma va fi expresia folosita pe parcursul acestui eseu.

Am afirmat ca anarhia este societatea fara guvern. Dar este aceasta suprimare a guvernului posibila, dezirabila sau inteleapta? Sa vedem.

Ce este guvernul? Este o boala a mintii umane, numita tendinta metafizica, care provoaca omul dupa ce a distins printr-un proces logic calitatea dintr-un obiect, sa fie subiectul unui fel de halucinatie care il face sa ia abstractia drept lucru real. Aceasta tendinta metafizica, in ciuda insuflarii stiintei positive, inca are radacini adanci in mintile majoritatii semenilor nostri contemporani. Are o asemenea influenta incat multi considera guvernul o entitate reala cu anumite atributii date de ratiune, justitie, echitate, independente de oamenii care compun guvernul.

Pentru cei care gandesc asa, guvernul sau statul, este puterea sociala abstracta si reprezinta, intotdeauna in abstract, interesul general. Este expresia drepturilor tuturor si este considerat ca fiind limitat de drepturile fiecaruia. Acest mod de intelegere a guvernului este sustinut de cei interesati, pentru care este o necessitate urgenta ca principiul autoritatii sa fie mentinut si pentru care acesta ar trebui sa supravietuiasca greselilor si erorilor persoanelor care exercita puterea.

Pentru noi, guvernul este agregatul guvernatorilor, si guvernatorii – regi, presedinti, ministrii, membrii ai parlamentului – sunt aceia care au puterea sa faca legi reglementand relatiile dintre oameni si sa impuna obedienta prin aceste legi. Ei sunt aceia care decid si pretind impozite, a executarii stagiului military, judeca si pedepsesc pe cei care incalca legile. Ei supun oamenii prin reglementari si supravegheaza si sanctioneaza contractele private. Ei monopolizeaza anumite ramuri ale productiei si serviciilor publice sau, daca doresc, toata productia si serviciile publice. Ei promoveaza sau impiedica schimbul de bunuri. Ei fac razboi sau pace cu guvernele altor tari. Ei recunosc sau impiedica comertul liber si multe altele. Pe scurt, guvernatorii sunt aceia care au puterea, intr-un grad mai mare sau mai mic, sa faca uz de forta colectiva a societatii, care este forta fizica, intelectuala si economica a tuturor, sa oblige pe fiecare in parte asa cum e vointa lor (a guvernatorilor). Si aceasta putere constituie, in opinia noastra, chiar principiul guvernarii si autoritatii.

Dar ce motiv exista pentru existenta guvernului?

De ce ar renunta cineva la propria sa libertate, la propria initiativa in favoarea altor indivizi? De ce le-ar da puterea de a fi stapani cu sau impotriva vointei fiecaruia, de a dispune de forta tuturor asa cum vor? Sunt guvernatorii oameni atat de exceptional dotati incat le permita vreun motiv apparent, sa reprezinte masele si sa actioneze in interesul tuturor oamenilor mai bine decat ar fi fiecare om in parte apt sa actioneze pentru sine? Sunt ei atat de infailibili si incoruptibili incat cineva sa poata sa le incredinteze, cu aparenta prudenta, soarta fiecaruia si a tuturor, avand incredere in eruditia si bunatatea lor?

Si chiar daca au existat oameni de o bunatate si eruditie infinita, chiar daca asumam ceea ce nu s-a intamplat niciodata in istorie si ceea ce credem ca nu se poate intampla niciodata, si anume ca guvernul ar putea sa devina cel mai capabil si bun, ar putea posesia asupra puterii guvernarii adauga ceva beneficii lor influente? Nu ar paraliza-o si distruge-o mai degraba? Pentru ca cei care guverneaza gasesc necesar sa se ocupe cu lucruri pe care nu le inteleg si, mai presus de toate, sa isi consume cea mai mare parte a energiei in a se pastra la putere, straduindu-se sa isi satisfaca prietenii, sa mentina nemultumitii sub control sis a stapaneasca rebelii.

Din nou, fie guvernatorii buni sau rai, intelepti sau ignoranti, cum castiga ei puterea? Se impun prin dreptul la razboi, cucerire sau revolutie? Daca asa stau lucrurile, ce garantii are publicul ca domnia lor poarta in inima binele general? In acest caz este doar o problema de uzurpare si daca supusii sunt nemultumiti nu le ramane nimic decat sa inlature jugul prin apel la arme. Sunt guvernatorii alesi dintr-o anumita clasa sau partid? In acest caz, inevitabil, ideile si interesele de clasa sau de partid vor triumfa si dorintele si interesele altora vor fi sacrificate. Sunt ei alesi prin sufragiu universal? Aici, numerele sunt singurul criteriu si numerele nu sunt, in mod clar, o dovada a ratiunii, justitiei sau a capacitatii. Sub sufragiul universal cei alesi sunt aceia care stiu cel mai bine cum sa manipuleze masele. Minoritatea, care se poate intampla sa fie jumatate minus unu, este sacrificata. Mai mult de atat, experienta ne invata ca este imposibil sa ajungi la un sistem electoral care sa asigure cu adevarat alegeri dictate de catre majoritate.

Sunt multe si variate teoriile prin care omul a incercat sa justifice existenta guvernului. Toate, insa, sunt fondate, fie ca marturisesc acest lucru, fie ca nu, pe asumtia ca indivizii unei societati au interese contrarii si ca astfel o putere superiora din exterior este necesara sa ii oblige pe unii sa respecte interesul altora, prin prescrierea si si impunerea unei reguli de conduita, potrivit careia toti pot obtine maximum de satisfactie cu minimum de sacrificiu. Daca, spun teoreticienii scolii autoritariene, interesele, tendintele si dorintele unui individ se afla in opozitie cu acelea ale altui individ, sau probabil a intregii societati, cine va avea dreptul si puterea sa il oblige pe acesta sa respecte interesele celuilalt sau ale celorlalti? Cine va putea sa il opreasca pe cetateanul individual sa ofenseze vointa generala? Libertatea fiecaruia, spun ei, are ca limite propri, libertatea altora: dar cine va stabili aceste limite si cine va face ca acestea sa fie respectate? Antagonimsul natural de interese si pasiuni creaza necesitatea guvernului si justifica autoritatea. Autoritatea intervine ca moderator in conflictele sociale si defineste limitele drepturilor si obligatiilor fiecaruia.

Aceasta este teoria, dar pentru a fi rasunatoare, teoria ar trebui sa se bazeze pe o explicare a faptelor. Stim bine cum in economia sociala teoriile sunt prea adesea inventate pentru a justifica fapte, aceasta pentru a apara privilegii si ca acestea sa fie acceptate linistit de aceia ale carui victime sunt. Sa privim faptele in sine. De-a lungul cursului istoriei, precum si in epoca prezenta, guvernul este fie brutal, violent, este domnia arbitrara a catorva peste cei multi sau este un instrument conceput pentru a asigura dominatia si privilegiul acelora care, prin forta sau viclenie sau prin mostenire au luat pentru sine toate resursele vietii, in primul rand cele ale solului, prin care sa detina persoane in servitude, facandu-le sa munceasca pentru interesul lor.

Guvernele oprima omenirea in doua feluri, fie direct, prin forta bruta, adica violenta fizica sau indirect, prin deprivarea de mijloace de subzistenta si astfel, reducandu-i la neputinta. Puterea politica isi are originea in prima metoda; privilegiul economic au aparut din a doua. Guvernele pot de asemenea, oprima omul actionand asupra naturii sale emotionale si in acest fel este constituita autoritatea religioasa. Nu exista niciun motiv pentru propagarea superstitiilor religioase decat acela ca ele apara si consolideaza privilegiile politice si economice.

In societatea primitive, cand lumea nu era asa dens populate ca acum si relatiile sociale erau mai putin complicate, daca prin orice circumstante erau impiedicate formarea datinilor si obiceiurilor de solidaritate sau le distrugeau pe cele deja existente si se stabilea dominatia omului asupra omului, doua puteri, cea politica si cea economica erau unite in aceleasi maini – adesea in mainile aceluiasi individ. Cei care prin forta i-au cucerit si saracit pe altii, i-au constrans sa le devina servitori si sa execute toate lucrurile in functie de capriciul lor. Invingatorii erau totodata propietari, legislatori, regi, judecatori si calai.

Dar odata cu cresterea populatiei, cu cresterea nevoilor, cu complicarea relatiilor sociale, prelungirea continuare a unui asemenea despotis a devenit imposibila. Pentru propria lor securitate, carmuitorii, de multe ori cu mult peste vointa lor, au fost obligati sa depinda de o clasa privilegiata, care reprezinta un anumit numar de indivizi co-interesati si au fost de asemenea, obligati sa ii lase pe fiecare dintre acesti indivizi sa fie inzestrat pentru propria intretinere. Cu toate acestea, ei [carmuitorii] si-au rezervat pentru sine controlul supreme sau decisive. Cu alte cuvinte, carmuitorii si-au rezervat pentru sine dreptul de a-i exploata pe toti in propriul interes si pentru a-si satisface vanitatea lor regala. Astfel, averea privata s-a dezvoltat sub umbra puterii de guvernamant, pentru propria sa protectie – adesea inconstient – ca un complice. Clasa propietarilor a aparut si a concentrat putin cate putin, in propriile maini, toate mijloacele de productie, fantana vietii – agricultura, industria si schimburile – sfarsind prin a devein o putere in sine. Aceasta putere, prin superioritatea mijloacelor sale de actiune si marea masa de interese a imbratisat, si intotdeuna a sfarsit prin a subjuga mai mult sau mai putin deschis, puterea politica – din care face politistul [aparatorul] sau.

Acest fenomen s-a repetat adesea in istorie. De fiecare data cand, prin actiune militara, prin forta fizica bruta, a fost luata societatea, cuceritorii au afisat tendinta de a concentra guvernarea si propietatea in propriile maini. Cu toate acestea – in toate cazurile – pentru ca guvernul nu poate participa la productia bunastarii si nu poate domina in mod direct totul, gaseste necesar sa se impace cu o clasa puternica, iar propietatea privata este consacrata din nou. Cu ea, apare diviziunea a doua tipuri de societate, si anume – a persoanelor care controleaza forta colectiva a societatii si aceea a propietarilor, fata de care guvernatorii devin in mod esential dependenti, deoarece propietarii comanda sursele asa zisei forte collective.

Niciodata, acesta stare de lucruri nu a devenit atat de accentuata cum este acum, in timpurile moderne. Dezvoltarea productiei, extinderea imensa a comertului, puterea ampla pe care au dobandit-o banii si toate rezultatele economice care decurg din descoperirea Americii, inventia masinii, etc., au asigurat suprematia clasei capitaliste care nu mai este multumita sa se increada in sprijinul guvernului si a ajuns sa isi doreasca ca guvernul sa fie compus din membrii acestei clase, in continuu sub controlul acestora si special organizati sa il apere impotriva razbunarii celor dezmosteniti. Prin urmare, originea sistemului parlamentar modern.

Azi, guvernul este compus din propietari sau persoane din clasa lor, atat de mult aflati sub influenta celor mai bogati incat acestia nu considera necesar sa ia parte in mod activ. Rothschild, de exemplu, nu are nevoie sa fie nici prim-ministru, nici ministru. Este de ajuns pentru el sa il tina pe primul-ministru si pe ceilalti ministrii dependenti de el.

In multe tari, proletariatul participa pe liste in alegerile pentru govern. Aceasta este o concesie pe care clasa burgheza (i.e. propietarii) a facut-o, fie pentru a se folosi de sustinerea populara in lupta indreptata impotriva regalitatii sau a puterii aristocratice, fie pentru a distrage atentia oamenilor de la emanciparea lor, dandu-le aparent o parte din puterea politica. Cu toate acestea, fie ca burghezia a prevazut sau nu, atunci cand au admis pentru prima oara dreptul oamenilor la vot, este cert ca acest drept s-a dovedit in realitate a fi o bataie de joc, servind doar la consolidarea puterii burgheziei, in timp ce da energic proletariatului iluzia sperantei ajungerii la putere.

Deci, doar cu sufragiu universal – am putea spune, in special cu sufragiu universal – guvernul a ramas servitorul si politia clasei burgheze. Cum ar putea fi altfel? Daca guvernul ar trebui sa ajunga in punctul de a devein ostil, daca speranta pentru democratie ar trebui sa fie vreodata mai mult decat o iluzie care insala oamenii, clasa de propietari, amenintata in privinta intereselor sale, s-ar revolta si ar folosi toata forta si influenta care deriva din posesia bunastarii ca sa reduca guvernul la simpla functie de a actiona ca politist.

In toate timpurile si in toate locurile, oricare ar fi numele pe care guvernul si-l ia, oricare ar fi originea sa sau organizarea sa, functia lui esentiala este intotdeuna aceea a oprimarii si exploatarii maselor si a protejarii opresorilor si exploatatorilor. Caracteristica sa principala si instrumentele sale indispensabile sunt: politistul si colectorul de taxe, soldatul si temnita. Si la acestea se adauga in mod necesar servirea preotului si a invatatorului, dupa caz, sustinuti si protejati de guvern, pentru a preda spiritul servil poporului si pentru a-i face docili sub jug.

Desigur, in plus fata de aceasta afacere prima, la acest department esential de actiune guvernamentala, alte departamente au fost adaugate de-a lungul timpului. Noi chiar admitem ca niciodata sau aproape niciodata, nu a existat un guvern capabil sa existe intr-o tara civilizata, fara sa fie adaugate functiilor sale de opresiune si exploatare, altele, folositoare si indispensabile vietii sociale. Dar acest fapt face nu mai putin adevarat ca guvernul este in natura sa un mijloc de exploatare si ca pozitia sa il sorteste sa fie aparatorul clasei dominante, confirmand astfel si sporind relele dominatiei.

Guvernul isi asuma afacerea de a proteja, mai mult sau mai putin vigilant, viata cetatenilor impotriva atacurilor directe sau brutale; recunoaste si legalizeaza un anumit numar de drepturi si uzante primitive si obiceiuri, fara de care este imposibil de trait intr-o societate. Organizeaza si conduce anumite servicii publice, precum posta, conservarea sanatatii publice, institutii binevoitoare, azile de saraci, etc., si se prezinta ca protector si binefacator al celor saraci si slabi. Dar pentru a demonstra punctul nostru de vedere este suficient sa observam cum si de ce indeplineste aceste functii. Adevarul este ca in tot ceea ce guvernul se angajeaza, este inspirit de spiritul de dominatie si destinat sa protejeze, mareasca si sa perpetueze privilegiile propietatii si alea acelor clase pentru care guvernul este reprezentativ si aparator.

Un guvern nu poate carmui pentru o anumita durata de timp fara a-si ascunde adevarata sa natura in spatele pretentiei de utilitate generale. El nu poate respecta vietile celor privilegiati fara sa isi ia aerul ca doreste sa respecte vietile tuturor. El nu poate face ca privilegiile unora sa fie tolerate fara sa se prezinte ca fiind custodele drepturilor tuturor. “Legea” (si bineinteles, aceia care au facut legea, i.e. guvernul) “a utilizat”, spune Kropotkin, “sentimentele sociale ale omului, lucrand cu acele percepte de moralitate pe care omul le-a acceptat, laolalta cu aranjamente folositoare minoritatii – exploatatorilor – si opuse intereselor acelora care s-ar putea razvrati daca nu ar fi fost cladita pe acest aparent teren moral.

Un guvern nu poate dori distrugerea comunitatii pentru ca apoi el si clasa dominanta nu ar putea pretinde bogatia din exploatare; nici nu ar putea parasi comunitatea pentru a-si gestiona propriile afaceri, pentru ca oamenii ar descoperi curand ca el (guvernul) a fost necesar nu pentru alt scop decat acela de a apara clasa propietarilor care i-a saracit si s-ar grabi sa scape de ambii: de guvern si de clasa propietarilor.

Astazi, in fata cerintelor persistente si amenintatoare ale proletariatului, guvernele manifesta o tendinta de a interfera in relatia dintre angajatori si muncitori. Astfel, ei incearca sa impiedice miscarea muncitoreasca si sa intarzie cu reforme iluzorii, incercarile celor saraci de a-si insusi ceea ce li se datoreaza: o parte egala din lucrurile bune ale vietii de care altii se bucura.

Trebuie de asemenea, sa ne amintim ca, pe de o parte, burghezia – adica clasa propietarilor, se razboieste din interior si [burghezii] se distrug unii pe altii continuu si ca, pe de alta parte, guvernul, desi compus din burghezi si actionand ca servitor si protector al lor, se straduie continuu, ca orice alt servitor si protector, sa se emancipeze si sa domine dincolo de responsabilitatile sale. Astfel, acest joc basculant, acesta balansare intre concesii si retragere, asta cauta aliatii printre oameni si impotriva claselor si intre clase impotriva maselor si formeaza stiinta guvernatorilor si ii orbeste pe cei ingeniosi si flegmatici care asteapta ca mantuirea sa vina de sus.

Cu toate astea guvernul nu isi schimba natura. Daca actioneaza pentru a reglementa si garanta drepturile si obligatiile fiecaruia, el perverteste sentimentele de justitie. Justifica gresit si pedepseste orice act care ofenseaza si ameninta privilegiile guvernatorilor si propietarilor. El [guvernul] declara just si legal exploatarea cea mai atroce a celor nenorociti, ceea ce reprezinta substanta lenta si continua a unei crime morale, perpetuate de aceia care au impotriva celor care nu au. Repet, daca administreaza servicii publice intotdeuna sunt considerate interesele guvernatorilor si ale propietarilor, nu se ocupa cu interesele maselor muncitoare, cu exceptia masurii in care este necesar sa faca masele dispuse sa indure cota de impozitare. In cazul in care instruieste, incatuseaza si ingusteaza adevarul si tinde sa pregateasca mintile si inimile celor tineri sa devina fie inevitabil tirani, fie sclavi docili, in functie de clasa caruia apartin. In mainile guvernului totul devine un mijloc de exploatare, totul serveste ca o masura pentru politie, util in a tine oamenii sub control. Si asa trebuie sa fie. Daca viata omenirii consta in competitia dintre oameni, in mod normal trebuie sa existe cuceritori si cuceriti, iar guvernul, care este mijlocul prin care sunt asigurate victoriosilor rezultatele victoriei lor si perpetuarea acestor rezultate, nu va ceda cu siguranta acelora care au pierdut, fie lupta dusa prin forta fizica sau intelectuala sau dusa in domeniul economiei. Si aceia care au luptat sa isi asigure conditii mai bune decat pot avea altii, sa castige privilegii si sa isi adauge dominatia la putere si au atins victoria, nu o vor folosi cu siguranta pentru a apara drepturile celor invinsi si ca sa plaseze limite propriei lor puteri si a prietenilor si partizanilor lor.

Guvernul – sau statul, daca vreti – ca judecator, moderator al concurentei sociale, administrator impartial al intereselor publice, este o minciuna, o iluzie, o utopie niciodata realizata si niciodata realizabila. Daca lucrurile stau chiar asa si interesele oamenilor trebuie sa fie intotdeuna contrare, daca, intr-adevar, conflcitul din interiorul umanitatii a facut legile necesare pentru societatea umana si libertatea individului trebuie sa fie limitata de libertatea altor indivizi, atunci fiecare om in parte va cauta intotdeuna sa faca interesele sale sa triumfe peste acelea ale altora. Fiecare in parte va face eforturi pentru a-si maximiza libertatea proprie cu costul libertatii altora si acolo va exista guvern. Nu doar pentru ca a fost mai mult sau mai putin folositor pentru totalitatea membrilor societatii sa aiba un guvern ci pentru ca cuceritorii vor fi dorit sa isi securizeze fructele victoriei. Acestia vor dori efectiv sa supuna invinsii si sa scape de problema de a fi mereu in defensiva si vor numi oameni in aceasta afacere sa actioneze ca o politie. Aceasta este adevarat si atunci umanitatea ar fi destinata sa piara pe fondul luptelor periodice dintre tirania celor care domina si revolta cuceritilor.

Dar din fericire, viitorul umanitatii este unul mai fericit, pentru ca legea care il reglementeaza este mai moderata.

Astfel, in concursul de secole dintre libertate si autoritate sau, cu alte cuvinte, intre egalitate sociala si caste sociale, problema in cauza nu a fost tocmai relatia dintre societate si individ sau sporirea independentei individuale cu costul controlului social sau vice versa. Mai degraba problema in cauza a avut de-a face cu a preveni orice individ in a oprima pe altii; cu a da tuturor aceleasi drepturi si aceleasi mijloace de actiune. A avut de-a face cu substituirea initiativei tutror, care trebuie sa rezulte in mod natural in avantajul tuturor, in favoarea initaitivei catorva, care rezulta cu necessitate in suprimarea tuturor celorlalti. Este intotdeuna, pe scurt, problema de a pune capat dominatiei si exploatarii omului de catre om, astfel incat toti sa fie interesati de binele comun si asa, forta fiecarui individ in parte, in loc sa oprime, sa combata sau sa suprime pe altii va gasi posibilitatea completa de dezvoltare si fiecare va cauta sa se asocieze cu altii spre marele avantaj al tuturor.

Din ceea ce am spus, rezulta ca existenta guvernului chiar si sub ipoteza ca guvernul ideal al socialistilor autoritari ar fi posibila, departe de a produce o crestere a fortei de productie, ar diminua imens [guvernul], pentru ca guvernul ar restrange foarte mult initiativa celor putini. Ar da acestor cativa dreptul de a face toate lucrurile, fara sa fie capabil, bineinteles, sa ii inzestreze cu cunoasterea sau intelegerea tutror lucrurilor.

De fapt, daca ar priva legislatia si toate operatiunile guvernului in privinta a ceea ce este destinat sa protejeze pe cel privilegiat si ceea ce reprezinta dorintele claselor privilegiate, nu mai ramane nimic, doar ansamblul guvernatorilor individuali. “Statul”, afirma Sismondi, “este intotdeuna o putere conservatoare care autorizeaza, reglementeaza si organizeaza cuceririle progresului (si istoria poate depune marturie ca le aplica in profitul propriu si in profitul celorlalte clase privilegiate) dar nu le inaugureaza niciodata. Ideile noi apar intotdeuna de dedesubt, sunt concepute in fundatiile societatii si apoi, cand sunt divulgate ele devin opinie si se raspandesc. Ele trebuie sa isi urmeze calea si sa combata puterile constituite ale traditiei, obiceiurilor, privilegiului si erorii.

Pentru a putea intelege cum ar putea societatea sa existe fara guvern este suficient sa ne indreptam atentia un pic la ceea ce se intampla in societatea noastra prezenta. Vom vedea ca in realitate cele mai importante functii sunt indeplinite, chiar in zilele noastre, in afara interventiei guvernului. Vom vedea de asemenea, ca guvernul intervine doar pentru a exploata masele sau pentru a proteja privilegii sau, in cele din urma, sa sanctioneze inutil, tot ceea ce s-a facut fara ajutorul sau, adesea in ciuda opozitiei. Omul munceste, face schimburi, studiaza, calatoreste, urmeaza dupa cum alege reguli morale si de igiena; beneficiaza de progresul stiintei si artei, are nenumarate interese mutuale fara sa simta vreodata nevoia furnicii de a fi dirijat cum sa se comporte in privinta acestor chestiuni. Dimpotriva, doar acele lucruri in privinta carora guvernul nu intervine prospera cel mai bine si dau nastere la ceea ce este mai putin controversat, fiind in mod inconstient adoptate prin dorinta tuturor in modul cel mai util si agreabil.

Guvernul nu este necesar nici pentru intreprinderile mari sau pentru acele servicii publice care necesita cooperarea constanta  a mai multor oameni de diferite conditii si din diferite tari. Mii de astfel de intreprinderi sunt chiar acum rezultatul muncii asociatiilor formate in mod voluntar. Si acestea sunt, asa cum stie toata lumea, intreprinderile cele mai de succes. Nu ne referim la asociatiile capitalistilor, organizate prin mijloace de exploatare, desi chiar si acestea indica capacitatile si puterea asocierii libere care poate fi extinsa pana la a imbratisa toti oamenii din toate tinuturile si poate include cele mai largi si variate interese. Noi vorbim mai degraba de acele asociatii inspirate de dragostea pentru umanitate sau din pasiunea pentru cunoastere sau pur si simplu de dorinta de amuzament si dragostea de aplauze, caci aceste grupari reprezinta cel mai bine cum va exista o societate in care propietatea privata si lupta interna dintre oameni a fost abolita si fiecare va gasi interese compatibile cu interesele tuturor si satisfactie in a face bine si in a multumii pe altii. Societatile stiintifice si congresele, salvamarii si asociatiile Crucii Rosii, sindicatele, societatile care militeaza pentru pace, voluntarii care se grabesc sa salveze publicul in momente de calamitate, toate acestea sunt exemple printre alte mii de exemple, a puterii spiritului de asociere care se arata intotdeauna cand se iveste o nevoie sau exista entuziasm iar mijloacele prin care apar nu esueaza. Faptul ca asociatiile de voluntari nu acopera intreaga lume si nu imbratiseaza fiecare ramura a activitatii materiale si morale este din vina obstacolelor plasate in calea lor de catre guverne, a anatgonismelor create din posesia propietatii private si din neputinta si degradarea prin care monopolizarea bogatiei de partea celor putini reduce sansele majoritatii.

Guvernul preia, de exemplu, conducerea postei si a serviciilor de telegraf. Dar in ce fel el chiar asista aceste servicii? Cand oamenii se afla in conditia de a fi apti sa se afilieze si simt nevoia existentei unor asemenea servicii ei se vor gandi cum sa le organizeze iar persoana cu bagajul tehnic necesar nu va avea nevoie de un certificate eliberat de catre guvern care sa il califice pentru munca lui. Cu cat este mai generala si urgenta o nevoie cu atat mai multi voluntari s-ar oferi sa o satisfaca. Au oamenii abilitatea necesara sa asigure si sa distribuie provizii? Nu e nicio teama, caci acestia nu vor muri de foame asteptand ca guvernul sa emita o lege asupra acestei chestiuni. Oriunde exista guvern, acesta trebuie mai intai sa astepte ca oamenii sa fi organizat totul dinainte si abia apoi vine el cu legile lui pentru a sanctiona si exploata ceea ce a fost deja facut dinainte. Este evident ca interesul privat este marele motiv al tuturor activitatilor. Asa stand lucrurile, atunci cand interesul tuturor devine interesul fiecaruia in parte (si va deveni cu siguranta atunci cand propietatea private va fi abolita), atunci toti vor fi activi. Daca oamenii muncesc acum in interesul celor putini, cu atat mai mult vor munci pentru a satisface interesele tuturor. Este greu de inteles cum ar putea cineva sa creada ca serviciile publice, care sunt indispensabile vietii sociale, pot fi mai bine protejate prin comanda guvernului, decat prin comanda muncitorilor insusi care prin alegerea proprie sau prin intelegerea cu altii efectueaza aceste servicii sub controlul imediat al celor interesati.

Cu siguranta, in orice intreprindere colectiva, pe o scala mare, este nevoie de diviziunea muncii, de indrumare tehnica, administrative, etc. Dar autoritarienii mai degraba se joaca cu cuvintele, atunci cand ei deduc un motiv pentru existenta guvernului, pornind de la necesitatea reala a organizarii muncii. Guvernul, trebuie sa repetam, este totalitatea indivizilor care au primit sau au luat dreptul sau mijloacele de a face legi si au fortat pe oameni sa li se supuna. Administratorii, inginerii, etc., pe de alta parte sunt persoane care au primit sau si-au asumat sarcina de a face o anumita munca. Guvernul semnifica delegarea de putere, care este abdicarea initativei si a suveranitatii tuturor in mainile catorva. Administrarea semnifica delegarea muncii, care este schimbul liber de servicii fondat pe acord liber.

http://salpetru.wordpress.com/2010/10/21/anarhia-un-pamflet-de-errico-malatesta/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s